Balchis 2000, parola: "Dumnezeu"
PRP: 30,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 27,00 lei
Diferență: 3,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Ovidiu-Dragos Argesanu
Editura: DAO PSI
Anul publicării: 2008
Pagini: 208
Format: 13 x 20
DESCRIERE
Balchis 2000, parola: "Dumnezeu".
Mi-a trebuit ceva timp până să scriu această carte. La început, îmi făceam probleme că nu o să fiu înţeles. Că cititorii mei nu dispun de informaţiile care să-mi susţină veridicitatea povestirii. A fost nevoie de ceva muncă până când oamenii au fost pregătiţi să primească varianta mea asupra ADEVĂRULUI. Pentru că asta avem în realitate fiecare: câte o variantă asupra Adevărului Suprem care este Dumnezeu. Am înţeles multe, am şi mai multe necunoscute. Mi s-a reproşat că smintesc oamenii, că „le torn lavă pe gât“, că vând taine pe 150 de mii de lei. Nu ştiu cât de adevărat este. Ştiu doar că la un moment dat mă voi duce la Cel Preaînalt şi îi voi spune ce am făcut, ce am avut de gând să fac şi atunci El, în Înţelepciunea Lui, îmi va descoperi ce a ieşit.
De ce am scris ce am scris? Din orgoliu. Cred că ăsta a fost primul meu impuls şi, chiar dacă îmi este ruşine să recunosc, este adevărat. Totdeauna, în vieţile mele trecute mi-a fost frică de uitarea morţii şi am încercat să rămân cumva în istorie, în memoria celor care-mi urmau. Mi-a fost frică de propria uitare dintre moarte şi naştere. De uitarea cu care ne naştem. Acum am ajuns la înţelepciunea de a-mi lăsa în cărţile mele atâta cunoaştere încât în viaţa viitoare să aflu totul încă de când voi fi pus mâna pe cărţile pe care le-am scris în viaţa asta.
Se spun multe de spre mine, şi bune şi rele. Unii mi-au creeat o aură de sfânt, ceea ce este fals. Alţii mă vorbesc de rău. Multe sunt adevărate. Nu tot ceea ce am făcut în viaţa asta este minunat, dar asta este viaţa mea. Nu este bună, nu este rea, este.
Ştiu că prin ceea ce scriu voi aduce prejudicii bisericii ortodoxe, celei catolice şi nu numai. Dar nu creştinismului şi nu Lui Iisus Hristos. Dacă în cărţile mele precedente eram împotriva ideii exprimate de Dostoievski printr-un personaj care afirma că, dacă ar afla odată că adevărul şi Iisus nu ar fi unul şi acelaşi lucru, el ar rămâne cu Iisus, acum, pot spune că şi eu aş face la fel.
În ceea ce priveşte biserica ortodoxă, am o părere din ce în ce mai proastă faţă de ea. Cu cât o cunosc mai mult, cu atât mai mut consider că ar trebuie distrusă din temelii. Arsă de-a dreptul! De ce? Simplu. Puterea bisericii se datorează tainelor lăsate de Iisus Hristos şi de Sfinţii părinţi. Cunoaşterea asta spirituală se transmitea prin ceea ce se cheamă Sfânta Tradiţie, adică tainele transmise prin viu grai, de la episcop la episcop, de la preot la preot. Au păstrat însă doar acele taine care le făceau viaţa mai uşoară. Am avut trei duhovnici: părintele Ilarion Argatu de la Cernica, părintele Pantelimon Hodorog de la Cernica, unul dintre ucenicii părintelui Argatu, şi pe părintele Dosoftei de la Ciorogârla. Curios, toţi aveau ceva cu preaînalţii episcopi ai bisericii ortodoxe. Nu cu toţi. Printre ei mai sunt şi oameni, nu numai draci.
De ce mi-a ales Dumnezeu să am asemenea oameni drept îndrumători spirituali, aveam să aflu mai târziu. Chiar şi El este nemulţumit de prestaţia oamenilor Lui. Ortodoxia a devenit un vodevil ieftin, fără substanţă. Ori Dumnezeu a ştiut întotdeauna că voi avea curajul să înfierez tot, inclusiv biserica. Pot spune că am suferit din cauza slujitorilor bisericii. Cred că nimic nu este mai mizerabil decât să propovăduieşti pe Hristos şi să legi în numele Lui. Până şi El este nemulţumit. Proţii cred că, dacă fac Liturghia, au dreptul să facă orice. Surpriză, nu! Împotriva lor, a preoţilor şi a episcopilor care folosesc cunoaşterea pentru a lega, pentru a mă împiedica pe mine şi pe alţii să ne exprimăm liberul arbitru, mă ridic eu! Nu numai că mă ridic, dar reafirm ceea ce am trimis secretariatului Patriarhiei: voi folosi toată cunoaşterea mea ca să lovesc psi tot ce înseamnă preot sau episcop care foloseşte Sfintele Taine pentru a subjuga psi oamenii.
Nu mi-este frică de scoaterea părticelelor, de săbiile şi de îngerii lor, de liturghiile făcute la miezul nopţii, de grupurile de episcopi masoni. Convinşi de menirea lor şi de tainele pe care le deţin, au pierdut din vedere un singur lucru: adevărul este infinit. Iar ei deţin doar o mică parte a lui. Probabil că nu aş face asta dacă nu aş avea în spate un ajutor care transcende tot ce ştiu şi pot ei: pe Dumnezeu, Maica şi Cerul. Cred cu tot sufletul în emanciparea omului, cred că este timpul ca omul să „se roage în Duh şi în Adevăr“. Prelaţii bisericii nu au înţeles niciodată asta: că poţi face biserică din orice cameră, dar mai important este să zideşti biserici în casele şi inimile oamenilor. Preocupaţi de şpăgi şi bani, au uita de cel pe care au promis să-l slujească, de Dumnezeu, prin a spăla picioarele oamenilor, nu prin a le goli buzunarele.
Am vrut să fiu preot al bisericii, dar Dumnezeu nu mi-a îngăduit. Rămân acelaşi om care dă cu pietre în biserică, ca să sperie viperele şi să se întoarcă oamenii la Casa Lui Dumnezeu. Fac o afirmaţie care poate că o să mă coste. Cei din Dealul Patriarhiei, cu toată puterea şi cunoaşterea lor nu sunt în stare să-mi mişte un fir de păr de pe creştet! Atât a ajuns de anostă viaţa şi traiul lor spiritual. Pot să facă ce vor. Eu îmi voi îndeplini menirea de a face, din oi, oameni care să creadă şi să-l iubească pe Dumnezeu. Atâta cer, să-mi lase familia în pace. Pentru că, dacă îi lovesc pe ei, care nu ştiu şi nu se pot apăra, le iau viaţa.
Pare o luptă grea pentu un neavizat, dar adevărul este că nu-i aşa. Cei care sunt cu Dumnezeu ştiu ce vreau şi, chiar dacă nu mă susţin pentru că nu le permite ascultarea, cel puţin nu mă lovesc. Şi dacă mai spun şi o rugăciune pentru mine şi îmi aprind o lumânare, îmi este de ajuns. Ceilaţi sunt cei care sunt ori proşti, ori răi. Cei proşti, scuzaţi, săraci cu duhul, nu au ce să-mi facă, iar cei răi nu au ajutorul Lui Dumnezeu care ştie deja ce au de gând să facă dinainte de a se gândi măcar! Aşa că lupta mea spirituală cu preasfinţii ortodoxiei este de fapt terminată dinainte de a începe. Oricum, în momentul în care această carte va apărea voi fi intrat deja călare peste Sinod şi voi fi luat capetele viperelor din Dealul Mitropoliei! Pe cei proşti nu ar avea sens să-i lovesc: de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Ştiu cât de neverosimilă este cartea mea. Îmi aminteşte de Robert Şerban, de la emisiunea A cincea roată la căruţă, care-mi spunea că în cărţile mele parcă este Războiul stelelor. Luaţi totul cu semnul întrebării şi lăsaţi timpul să se aştearnă peste informaţiile pe care o să le descoperiţi în ea. Timpul face ca tot ceea ce este valoros să rămână şi dacă ceea ce am scris este de valoare atunci cărţile mele vor dăinui cu mult după ce nu voi mai fi. Dacă nu, se vor stinge precum un foc de paie.
Mi-a trebuit ceva timp până să scriu această carte. La început, îmi făceam probleme că nu o să fiu înţeles. Că cititorii mei nu dispun de informaţiile care să-mi susţină veridicitatea povestirii. A fost nevoie de ceva muncă până când oamenii au fost pregătiţi să primească varianta mea asupra ADEVĂRULUI. Pentru că asta avem în realitate fiecare: câte o variantă asupra Adevărului Suprem care este Dumnezeu. Am înţeles multe, am şi mai multe necunoscute. Mi s-a reproşat că smintesc oamenii, că „le torn lavă pe gât“, că vând taine pe 150 de mii de lei. Nu ştiu cât de adevărat este. Ştiu doar că la un moment dat mă voi duce la Cel Preaînalt şi îi voi spune ce am făcut, ce am avut de gând să fac şi atunci El, în Înţelepciunea Lui, îmi va descoperi ce a ieşit.
De ce am scris ce am scris? Din orgoliu. Cred că ăsta a fost primul meu impuls şi, chiar dacă îmi este ruşine să recunosc, este adevărat. Totdeauna, în vieţile mele trecute mi-a fost frică de uitarea morţii şi am încercat să rămân cumva în istorie, în memoria celor care-mi urmau. Mi-a fost frică de propria uitare dintre moarte şi naştere. De uitarea cu care ne naştem. Acum am ajuns la înţelepciunea de a-mi lăsa în cărţile mele atâta cunoaştere încât în viaţa viitoare să aflu totul încă de când voi fi pus mâna pe cărţile pe care le-am scris în viaţa asta.
Se spun multe de spre mine, şi bune şi rele. Unii mi-au creeat o aură de sfânt, ceea ce este fals. Alţii mă vorbesc de rău. Multe sunt adevărate. Nu tot ceea ce am făcut în viaţa asta este minunat, dar asta este viaţa mea. Nu este bună, nu este rea, este.
Ştiu că prin ceea ce scriu voi aduce prejudicii bisericii ortodoxe, celei catolice şi nu numai. Dar nu creştinismului şi nu Lui Iisus Hristos. Dacă în cărţile mele precedente eram împotriva ideii exprimate de Dostoievski printr-un personaj care afirma că, dacă ar afla odată că adevărul şi Iisus nu ar fi unul şi acelaşi lucru, el ar rămâne cu Iisus, acum, pot spune că şi eu aş face la fel.
În ceea ce priveşte biserica ortodoxă, am o părere din ce în ce mai proastă faţă de ea. Cu cât o cunosc mai mult, cu atât mai mut consider că ar trebuie distrusă din temelii. Arsă de-a dreptul! De ce? Simplu. Puterea bisericii se datorează tainelor lăsate de Iisus Hristos şi de Sfinţii părinţi. Cunoaşterea asta spirituală se transmitea prin ceea ce se cheamă Sfânta Tradiţie, adică tainele transmise prin viu grai, de la episcop la episcop, de la preot la preot. Au păstrat însă doar acele taine care le făceau viaţa mai uşoară. Am avut trei duhovnici: părintele Ilarion Argatu de la Cernica, părintele Pantelimon Hodorog de la Cernica, unul dintre ucenicii părintelui Argatu, şi pe părintele Dosoftei de la Ciorogârla. Curios, toţi aveau ceva cu preaînalţii episcopi ai bisericii ortodoxe. Nu cu toţi. Printre ei mai sunt şi oameni, nu numai draci.
De ce mi-a ales Dumnezeu să am asemenea oameni drept îndrumători spirituali, aveam să aflu mai târziu. Chiar şi El este nemulţumit de prestaţia oamenilor Lui. Ortodoxia a devenit un vodevil ieftin, fără substanţă. Ori Dumnezeu a ştiut întotdeauna că voi avea curajul să înfierez tot, inclusiv biserica. Pot spune că am suferit din cauza slujitorilor bisericii. Cred că nimic nu este mai mizerabil decât să propovăduieşti pe Hristos şi să legi în numele Lui. Până şi El este nemulţumit. Proţii cred că, dacă fac Liturghia, au dreptul să facă orice. Surpriză, nu! Împotriva lor, a preoţilor şi a episcopilor care folosesc cunoaşterea pentru a lega, pentru a mă împiedica pe mine şi pe alţii să ne exprimăm liberul arbitru, mă ridic eu! Nu numai că mă ridic, dar reafirm ceea ce am trimis secretariatului Patriarhiei: voi folosi toată cunoaşterea mea ca să lovesc psi tot ce înseamnă preot sau episcop care foloseşte Sfintele Taine pentru a subjuga psi oamenii.
Nu mi-este frică de scoaterea părticelelor, de săbiile şi de îngerii lor, de liturghiile făcute la miezul nopţii, de grupurile de episcopi masoni. Convinşi de menirea lor şi de tainele pe care le deţin, au pierdut din vedere un singur lucru: adevărul este infinit. Iar ei deţin doar o mică parte a lui. Probabil că nu aş face asta dacă nu aş avea în spate un ajutor care transcende tot ce ştiu şi pot ei: pe Dumnezeu, Maica şi Cerul. Cred cu tot sufletul în emanciparea omului, cred că este timpul ca omul să „se roage în Duh şi în Adevăr“. Prelaţii bisericii nu au înţeles niciodată asta: că poţi face biserică din orice cameră, dar mai important este să zideşti biserici în casele şi inimile oamenilor. Preocupaţi de şpăgi şi bani, au uita de cel pe care au promis să-l slujească, de Dumnezeu, prin a spăla picioarele oamenilor, nu prin a le goli buzunarele.
Am vrut să fiu preot al bisericii, dar Dumnezeu nu mi-a îngăduit. Rămân acelaşi om care dă cu pietre în biserică, ca să sperie viperele şi să se întoarcă oamenii la Casa Lui Dumnezeu. Fac o afirmaţie care poate că o să mă coste. Cei din Dealul Patriarhiei, cu toată puterea şi cunoaşterea lor nu sunt în stare să-mi mişte un fir de păr de pe creştet! Atât a ajuns de anostă viaţa şi traiul lor spiritual. Pot să facă ce vor. Eu îmi voi îndeplini menirea de a face, din oi, oameni care să creadă şi să-l iubească pe Dumnezeu. Atâta cer, să-mi lase familia în pace. Pentru că, dacă îi lovesc pe ei, care nu ştiu şi nu se pot apăra, le iau viaţa.
Pare o luptă grea pentu un neavizat, dar adevărul este că nu-i aşa. Cei care sunt cu Dumnezeu ştiu ce vreau şi, chiar dacă nu mă susţin pentru că nu le permite ascultarea, cel puţin nu mă lovesc. Şi dacă mai spun şi o rugăciune pentru mine şi îmi aprind o lumânare, îmi este de ajuns. Ceilaţi sunt cei care sunt ori proşti, ori răi. Cei proşti, scuzaţi, săraci cu duhul, nu au ce să-mi facă, iar cei răi nu au ajutorul Lui Dumnezeu care ştie deja ce au de gând să facă dinainte de a se gândi măcar! Aşa că lupta mea spirituală cu preasfinţii ortodoxiei este de fapt terminată dinainte de a începe. Oricum, în momentul în care această carte va apărea voi fi intrat deja călare peste Sinod şi voi fi luat capetele viperelor din Dealul Mitropoliei! Pe cei proşti nu ar avea sens să-i lovesc: de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Ştiu cât de neverosimilă este cartea mea. Îmi aminteşte de Robert Şerban, de la emisiunea A cincea roată la căruţă, care-mi spunea că în cărţile mele parcă este Războiul stelelor. Luaţi totul cu semnul întrebării şi lăsaţi timpul să se aştearnă peste informaţiile pe care o să le descoperiţi în ea. Timpul face ca tot ceea ce este valoros să rămână şi dacă ceea ce am scris este de valoare atunci cărţile mele vor dăinui cu mult după ce nu voi mai fi. Dacă nu, se vor stinge precum un foc de paie.
Transport in Bucuresti
-Autentificare client
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
- 26,40 leiPRP: 30,00 lei
OPINIA CITITORILOR