Cartea cu jucarii

In paginile Cartii cu jucarii traiesc doi copii, de trei si de patru ani, Barutzu si Mitzura. Tatal lor, ca si cum ar avea sub un microscop doua gaze, le studiaza miscarile si pataniile zilnice din universul familial si le urmareste formarea si afirmarea. „Tatutul“ este judecatorul lor, cand poznele copiilor intrec masura si el trebuie sa rezolve, cu tact, problemele de etica. E si tovarasul lor de joaca plonjand in lumea basmelor, scotand cate o pilda pentru cei doi mititei. Arghezi intrebuinteaza, cu obisnuita sa maiestrie de a povesti faptele mici, toate „elementele cromatice ale limbii“: epitetul, metafora, repetitia de cuvinte si de versuri. Acesta este stilul lui Arghezi, caracterizat de simplitate, muzicalitate si plasticitate. Aici descoperim secretul unei carti care, de la aparitia sa, in 1931, nu inceteaza sa uimeasca si sa incante. Cartea cu jucarii, datorita perfectiunii sale artistice, e o carte cu jucarii literare. „Sunt scrieri care, citite la orice varsta procura desfatari reinviate cu fiecare noua lectura. Cartea cu jucarii, mai cu seama, e un basm al copilariei cum nu sunt multe in literatura lumii.“ Dumitru Micu, critic literar roman. Tudor Arghezi (1880–1967), poet roman. Numele sau la nastere a fost Ion Nae Theodorescu, nume cu care a si debutat, in 1896, cu o poezie publicata intr-o revista condusa de Alexandru Macedonski. In urmatorii ani semneaza cu pseudonimul Ion Th. Arghezi, entuziasmandu-i pe poetii moderni, ingrozindu-i pe traditionalisti. Intre 1905 si 1910 a trait in Franta, apoi in Elvetia, scriind versuri, frecventand cursurile universitatilor din Fribourg si din Geneva. La intoarcerea in tara a publicat in revistele vremii, facandu-se cunoscut atat pentru versurile sale, cat si pentru pamfletele politice si literare. In perioada interbelica a ajuns sa fie cu adevarat acel Arghezi care a intrat in istoria literaturii romane drept unul dintre cei mai mari poeti romani si unul dintre cei mai corozivi publicisti. Dupa instalarea comunismului, a fost o vreme ostracizat, dar dupa 1952 s-a lasat „recuperat“ de noul regim, care i-a oferit titluri si demnitati. Poezie: Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Carticica de seara (1935) etc. Proza: Tablete din Tara de Kuty (povestiri, 1933), Cimitirul Buna-Vestire (roman parabolic, 1934), Lina (roman, 1942) etc.

OPINIA CITITORILOR