De ce traieste omul? de A. I. Osipov

Cartea autorului A. I. Osipov „De ce traieste omul? de A. I. Osipov" de la editura HELEN

Educatia spirituala a omului

Astazi, ca dintotdeauna, exista o multitudine de probleme ale vietii spirituale ce se refera la educatia omului. In acest caz, prin educatie nu intelegem educatia scolara, ci formarea imaginii de OM in fiinta umana. Iar din observatiile mele in acest sens, una dintre problemele cele mai urgente pentru omul contemporan este intelegerea libertatii.

Cred ca niciun cuvant nu este repetat intr-atat de des in zilele noastre si nu presupune un caracter atat de propagandistic precum cuvantul „libertate”. La prima vedere, acest termen are un sens destul de bun, insa in realitate este o sabie cu doua taisuri. Sfantul Isaac Sirul are cateva cugetari graitoare in acest sens: „Libertatea grosolana este mama patimilor... Sfarsitul acestei libertati nepotrivite este sclavia brutala.” Ajungem sa ne convingem in fiecare zi cat de corecte sunt aceste cugetari. Totusi, despre ce libertate este vorba?

Exista mai multe tipuri de libertate. Pentru o imagine completa a situatiei, vom prezenta tipurile de baza ale libertatii.

Primul tip este dimensiunea metafizica a libertatii, cand prin aceasta se intelege una din proprietatile de baza ale naturii umane si anume libertatea vointei, exprimata in primul rand prin autodeterminarea identitatii individului in fata binelui si raului. Nimeni nu poate avea vreo putere asupra acestui tip de libertate: nicio alta persoana, nici societatea, nici legile, nici orice alta autoritate, nici demonii, nici ingerii, nici Dumnezeu Insusi. Aforismul clasic al Parintilor Bisericii: „Dumnezeu nu poate salva omul fara vointa acestuia” exprima cel mai bine intelegerea crestina a sensului si a importantei acestui tip de libertate.

Al doilea tip este libertatea sociala. Aceasta este libertatea externa, adica actiunile umane permise (prin lege, obiceiuri, religie, moralitatea general acceptata) in mediul inconjurator. Cu alte cuvinte, aceasta este totalitatea unor drepturi specifice ale individului in cadrul societatii, in Stat. In acest domeniu apar cele mai dificile probleme, deoarece aici interactioneaza o multitudine de persoane cu capacitate de exercitiu.

Si al treilea tip este libertatea spirituala. Aceasta, in comparatie cu primele doua, reprezinta autoritatea omului asupra egoismului sau, asupra viciilor sale, asupra sentimentelor indecente, asupra dorintelor. Intr-un cuvant, asupra sa.



De ce traieste omul?

Generatia mai in varsta si cea de mijloc isi aduc aminte perfect cum, nu demult, omul din perioada comunista, in cautarea solutiilor la problemele majore ale vietii sale, a sensului acesteia, a avut la dispozitie doar doua cai: o cale religioasa si una atee. Multi au aflat acum de deficientele – cum le vom numi cu blandete – ultimei cai si au inteles ca era un drum care se infunda. De ce oare?

La urma urmei, in cazul in care nu exista Dumnezeu, nu exista nici suflet, nici nemurire; prin urmare, moartea este definitiva si distruge pentru totdeauna omul ca personalitate umana, nu ii este lasata nicio posibilitate de a depasi si de a evalua toate lucrurile la care aspira, la care spera, ceea ce iubea, cele pentru care s-a luptat si poate ca si-a dat si viata. Asadar prin moarte, ca intr-un vis, totul se termina si tot ce a facut omul nu mai exista pentru el?... Un asemenea „vis” cu privire la disparitia completa poate fi de dorit numai pentru persoana care fie a comis o infractiune grava, fie si-a pierdut complet sensul vietii.

Uneori, insa, puteti auzi ca viata noastra pamanteasca este justificata de lucrari, activitati in beneficiul altora, al intregii omeniri. Dar, din pacate, in primul rand, daca la moartea trupului se distruge si personalitatea, nu va mai exista nicio constientizare a roadelor activitatii sale. In al doilea rand, stiinta spune concret ca toata omenirea ca specie este muritoare si ca moartea universala finala este inevitabila si iminenta. Dar, in acest caz, despre ce bine al omenirii putem vorbi si oare nu se devalorizeaza complet sensul tuturor actiunilor si al fiecarui individ, precum si al intregii omeniri?

Multi inteleg si realizeaza lipsa de sens a existentei umane si a tuturor „idealurilor” telurice in fata mortii finale. Prin urmare, un numar tot mai mare de persoane se debaraseaza de credinta oarba in absenta sufletului si inexistenta lui Dumnezeu, credinta ce nu are niciun fundament, si isi directioneaza atentia asupra religiei, asupra Bisericii. Pentru ca aici omul gaseste o explicatie justificata a sentimentului de nedepasit, ce tine de nemurirea „eului” sau, de justificarea aspiratiilor sale inalte si intelegerea faptului de ce este necesar sa faca binele si sa evite raul; aici omul poate sa experimenteze demnitatea reala a omului ca fiinta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ca imagine a lui Dumnezeu Insusi, nu ca o maimuta cu calculator in craniu.

Religia crestina spune, confirmand cu un numar mare de dovezi, ca personalitatea nu numai ca este indestructibila, ci are si posibilitatea infinita de a se perfectiona si ca toate actele omului in aceasta viata au o semnificatie profunda care determina tot viitorul lui, asa cum este acum, aici, pe pamant si in perspectiva infinita a vietii vesnice.

Prin aceste doua directii principale se determina constiinta societatii noastre pana de curand.

Toate acestea sunt suficient de bine cunoscute si, in general, de inteles. Dar acum ne aflam intr-o situatie complet diferita. Acum nu doar religia si ateismul determina constiinta omului modern, nu doar in ele gasim cauzele acelei noi realitati in care ne regasim.

SUBCAPITOL

Noua realitate: impunerea agresiva a imoralitatii

Spuneti-mi daca o persoana decenta poate, indiferent de convingerile sale religioase sau ateiste, sa apara intr-un film pornografic? Sau sa creeze o reclama in care parintii cuiva sunt prezentati ca fiind rai, niste monstri dezgustatori? Sau sa umple spatiul video cu violente, crime, infractiuni? Dar si statul, care are grija de bunastarea poporului sau, poate sa isi permita acest lucru? Veti spune: Bineinteles ca nu. Dar UNICEF a distribuit in Rusia cel putin 70. 000 de afise cu imaginea parintilor sub forma unor creaturi oribile, josnice!

Sa mergem in vizita la o librarie pentru copii, de exemplu, in Moscova. Iata care sunt cateva dintre titlurile de carti pentru copii ce stau pe rafturile de „Fictiune pentru copii” sau „Literatura cognitiva pentru copii”. Aceste titluri sunt pur si simplu criminale pentru constiinta copilului: Printul vampirilor, Arhiva cosmarurilor, Mana dreapta a diavolului, Cea mai buna carte a ororilor, Galeria ciudateniilor, Intalnire cu un vampir, Fiicele intunericului, Frica, Adevarul despre fantome, Educatia sexuala a copiilor, Sexul corect. Dar ce coperti au aceste carti! Doar niste oameni nesanatosi mintal sau posedati de demoni, fie adevarati satanisti, sunt capabili sa „creeze” astfel de ilustratii. Si toate aceste carti sunt literatura pentru copii! Iar desene animate moderne, filmele, multitudinea de reviste, ziare etc. cu ce sunt umplute, ca sa nu mai vorbim de internet?!

Apare o intrebare foarte serioasa: ce se intampla, de unde vin toate acestea, cine are nevoie de ele?

Se pare ca acum ne confruntam cu o a treia realitate, care nu se incadreaza nici in limitele ateismului sovietic, si cu atat mai putin in religie. Aceasta este manifestarea unui satanism evident. De unde vin adeptii sai? Cine sunt cei care au primit dreptul de a ucide in mod liber sufletele oamenilor in Rusia?!

Stim foarte bine ca, odata cu aparitia perestroika, in a doua jumatate a anilor ’80, au fost sterse granitele ideologice dintre Rusia si restul lumii. Inclusiv poporul nostru s-a aflat sub un atac incomensurabil mai rau decat cel cu arme nucleare. A devenit, in adevaratul sens al cuvantului, o victima a asa-numitei eliberari de moralitate a culturii occidentale. Si multi dintre oamenii nostri, in special tinerii, si-au pierdut orientarile traditionale, nationale, orientarile morale curate si au devenit un instrument in mainile rau intentionate ale cuiva.

Dar ale cui, pentru ce, de ce?

De ce, de exemplu, are loc o asemenea incercare persistenta de a inradacina ideile si practicile justitiei juvenile cu scopul fatis dedicat separarii copiilor de parintii lor, de propaganda impunitatii copilului? Nu se intelege oare ca impunitatea si iresponsabilitatea sunt cel mai puternic instrument, cea mai eficienta unealta de corupere a unui copil, precum si a oricarui om? Cineva a spus foarte clar: „Sa nu faci din copil un idol: cand va creste, va cere sacrificii.” Din pacate, am ajuns sa observam acum destul de des aceasta situatie aici, in Rusia.

Nr. de pagini: 78
Anul aparitiei: 2018
Format: 10X14. 5 cm

 

OPINIA CITITORILOR