Legiunea scrisorilor pierdute

Cateodata, vin ingerii din celebra elegie rilkeana si amesteca timpurile, revelandu-ne astfel clipa unica, vie, ajunsa intr-un varf si, brusc, revarsata in altceva: la suprafata de neprins, de nenumit, in timp ce noi ii spunem simplu – eternitate. Secundele se rarefiaza intr-un aer tare, irespirabil, aproape.
In poemele incluse in acest volum cu un titlu simplu si frumos, ca diminetile de octombrie intors spre implinire, exact acest fenomen se intampla. Poetul indian, de expresie engleza – Debasish Lahiri – descinde pe malurile Tomisului, in Cetatea Deva sau la Caerleon, Roma sau Caerwent, Ierusalim sau Colchester, precum si in alte locuri, unde cunoastem imparati, indragostiti, servi ai lirei si barbari; eroul liric discuta sau tace, respira si contempla singuratatea lui Orfeu sau tristetile lui Ovidiu, alegand ipostaza martorului intelegator care, din prudenta, exerseaza reticenta si, fara voie, aproape, devine intelept. Artistul descrie barbarii, zeii, vantul, marea, valurile, sfintii, delfinii sau sicomorii, ruinele sau templele si reticenta, extazul si melancoliile ovidiene; canta asprimea Cezarului si decizia de a-l exila pe cel mai rasfatat poet al curtii imperiale, deoarece a vazut si a descris ce nu se cuvenea sa vada si sa descrie…
Pedeapsa poate fi, uneori-adeseori, masca prin care destinul iti face un dar. O eroare devine lectie si pinten, prilej de a urca in spirit. Aceste adevaruri, intre altele, ni le comunica Lahiri. ?i pentru a ne face sa le simtim pe propria piele, scriitorul alege simplitatea, tonul direct, confesiv, silabisit…
E genul acela de silabisire care muta din loc muntii. Sub semnul „domniei Soarelui” si al credintei de nezdruncinat.

OPINIA CITITORILOR