Noul Cod penal si Noul Cod de procedura penala (Dan Lupascu)

PRP: 20,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 18,00 lei
Diferență: 2,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil

DESCRIERE

Adoptarea"noului Cod penal" marcheaza un pas important in consolidarea vietii juridice a societatii romanesti. Expresie a evolutiei economico-sociale, a cautarilor doctrinare si a mersului jurisprudential, noua reglementare este menita sa satisfaca necesitati de mult resimtite in materie penala.

In linii generale, codul nou isi propune sa creeze un cadru legislativ coerent in materie penala, sa simplifice reglementarile in ideea imbunatatirii procesului de interpretare si aplicare unitara a legii, precum si a solutionarii cu celeritate a cauzelor penale, sa transpuna si sa armonizeze legislatia interna cu reglementarile adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Viziunea sa este una moderna, indreptata spre asigurarea predictibilitatii si cresterea increderii generale in actul de justitie. Pastrand structura traditionala, in cele doua parti ale sale, noul cod introduce institutii juridice noi ori aduce unele corective binevenite unor institutii existente, elimina paralelismele,"gazduieste" unele dintre infractiunile prevazute in cele peste 250 de legi speciale si realizeaza o mai buna sistematizare a materialului.

Sunt vizate, printre altele: aplicarea legii penale in timp si spatiu; institutia infractiunii; participatia penala; pluralitatea de infractiuni; regimul sanctionator; individualizarea pedepselor; raspunderea penala a minorului; raspunderea penala a persoanei juridice.

Apar infractiuni noi (de pilda, in materia falsului ori a infaptuirii justitiei s.a.), iar alte fapte penale sunt dezincriminate. Nu este locul aici de a intra in detalii privind noile reglementari. Remarcam insa ca un curent de blandete - poate nejustificat in cazul infractiunilor grave - domina intregul regim sanctionator. Pe de alta parte, este discutabila egalizarea"represiunii penale" in cazul unor infractiuni cu grad de pericol social diferit (cum ar fi, de exemplu: luarea de mita; darea de mita; traficul de influenta; cumpararea de influenta).

In esenta insa, el se vadeste a fi un progres in domeniul penal, fiind destinat sa inlocuiasca o reglementare ce se aplica de peste patru decenii, rezultat al valoroasei scoli Dongoroz, care, in pofida curentului sovietic al epocii, a reusit sa conserve solutii traditionale ale dreptului penal romanesc. Aceasta operatiune de inlocuire se realizeaza prin abrogarea"vechiului nou Cod penal", adoptat prin Legea nr. 301/2004, o lege care a sucombat mai inainte de a incepe sa-si produca efectele, ceea ce, in termeni penali, ii poate atrage calificarea de"tentativa absolut improprie".

Fara a diminua importanta deosebita a normelor substantiale, nu trebuie ignorat faptul ca"minuni" in privinta celeritatii si transparentei in justitie nu se pot astepta de la"noul Cod penal", ci, mai cu seama, de la"noul Cod de procedura penala". De altfel, soarta celor doua coduri se impleteste organic, astfel incat va trebui ca ele sa se aplice de la aceeasi data. Judecand dupa coordonatele actuale, un asemenea moment nu-l vedem plasat intr-un viitor foarte apropiat. Cat priveste viabilitatea reglementarilor,"proba de foc" va fi interpretarea si aplicarea lor.

"Noul Cod de procedura penala" are drept scop esential crearea unui cadru legislativ modern in materie procesual penala, care sa raspunda pe deplin imperativelor functionarii unei justitii moderne, adaptate asteptarilor sociale, precum si necesitatii cresterii calitatii acestui serviciu public.

Dispozitiile proiectului"noului Cod de procedura penala" urmaresc sa raspunda unor cerinte actuale, precum accelerarea duratei procedurilor penale, simplificarea acestora si crearea unei jurisprudente unitare, in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului; in egala masura, urmareste sa raspunda si exigentelor de previzibilitate a procedurilor judiciare ce decurg din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si, implicit, din cele statuate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Premisa majora avuta in vedere la constructia noului cod a fost aceea ca un proces penal echitabil, desfasurat intr-un termen rezonabil, nu poate fi asigurat fara asezarea acestuia pe pilonii unor noii principii care, alaturi de cele clasice, sa oblige organele judiciare la infaptuirea unei justitii penale independente si impartiale, in masura sa instaureze in opinia publica respectul si increderea in actul de justitie.

Viata lunga"noului Cod penal"!
Judecator dr. Dan Lupascu

Nr. de pagini : 400
Anul aparitiei : 2011

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.2472 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.