Patru feluri de vietuire crestineasca. Crucea napastuitilor, oglinda sufletului, ascultarea si neasculatrea. Vol. II

DESCRIERE

Milostivul si Atotpurtatorul de grija Dumnezeu, care in cursul veacurilor a luminat pe alesii Sai: Drepti, Patriarhi, Prooroci, Apostoli, Dascali si inflacarati credinciosi ai Bisercii Vechiului si Noului Testament, sa reverse Dumnezeiescul Sau Dar asupra tuturor cititorilor si ascultatorilor celor scrise in cartea acesasta si sa le dea putere de sus a vietui drept crestineste si a deveni faclii luminatoare in mijlocul lumii acesteia care zace in intuneric si in umbra mortii. El, cu puterea Sa Dumnezeiasca, sa aprinda intr-insii focul Duhului Sfant si sa le ajute a se folosi bine tot restul vietii lor, spre folosul lor propriu duhovnicesc, spre binele obstesc, spre reinvierea minunatelor si luminatelor adunari crestinesti si nationale intr-un cuget, simtire si suflet, spre progresul personal, al Bisericii, al Natiunii si spre Slava lui Dumnezeu.

Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Duhului Sfant sa fie cu noi cu toti, fratilor. Amin. (2 Cor. 13, 16)

 

Cel mai mic intre Iereii-Monahi, Nicodim Mandita, Protosinghel

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.2019 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.