Reinventarea. Audiobook
Alertă stoc
DESCRIERE
Cartea autorului Jon Acuff „Reinventarea. Audiobook" de la editura ACT SI POLITON
Reinventarea / Do over de Jon Acuff este o carte care imprumuta putin din caracterul autorului sau: este simpatica. O citesti cu placere, pentru ca este povestita cu har, unde mai pui ca te invata niste trucuri care iti vor fi utile nu numai in cariera, ci si in viata in general. Iar daca nu te bate gandul sa faci nicio schimbare in cariera prea curand, cu siguranta ca, in viata fiecaruia dintre noi este, oricand, loc de mai bine.
„Traim pentru zilele de weekend fiindca am acceptat ca zilele saptamanii sunt echivalente cu moartea visurilor noastre.”
Jon Acuff este autorul a cinci carti, este un bine-cunoscut speaker, iar blogurile sale au fost citite de milioane de fani pana in prezent. De mai bine de 20 de ani este consilier pentru branduri cunoscute precum: Home Depot, Bose, Staples sau AutoTrader. com.
Jon Acuff declara ca i-a luat 16 ani sa scrie Reinventarea. In acest timp, a schimbat multe joburi, si mai bune si mai rele, a renuntat la jobul sau de vis, si-a creat propriul start-up si l-a condus spre faliment, s-a angajat, a fost concediat, s. a. Cu toate acestea, nu a simtit nicio clipa ca pierde controlul, ba dimpotriva. Asta pentru ca a inteles ca trebuie sa isi construiasca o cariera, nu sa isi gaseasca un job…
„Munca nu trebuie sa fie o inchisoare fara gratii in care suntem nefericiti si servim voluntar pana la eliberarea conditionata a pensionarii. Dimpotriva, munca poate fi grozava. Munca poate fi minunata. Daca salvam ziua de luni. Daca indraznim sa o reinventam. Daca refuzam sa ne impotmolim.”
Asadar, cartea lui Acuff pleaca de la ideea ca exista prea multi oameni care nu se bucura de duminici, din simplul motiv ca ii sperie ideea de luni, ziua in care se vor intoarce la jobul pe care il urasc, sau daca nu il urasc, se gandesc cel putin ca nu este ceea ce vor ei sa faca in viata. REINVENTAREA lui Acuff devine astfel acel „sut in fund” de care au nevoie toti cei care se complac in a fi nefericiti facand ceea ce nu le place, si acel pas inainte spre cariera potrivita, generat de precedentul „sut in fund”.
Acuff te ia frumos de manuta si te ajuta sa faci primul pas inainte, invatandu-te niste lucruri pe care sa le folosesti in drumul tau spre cariera mult visata. Vei invata mai intai ce este Contul de Economii al Carierei si cum sa il folosesti. Pentru autor, acesta este acel ceva, care, in cazul lui, a facut ca:
• In numai 20 de ore de la pierderea ultimului loc de munca pierdut, sa fie contactat de 100 de prieteni;
• In numai o saptamana dupa aceea sa aiba o echipa care sa il ajute sa creeze un nou blog;
• Iar intr-o luna sa aiba noi proiecte de scris.
Ce este Contul de Economii al Carierei?
Pentru ca REINVENTAREA sa aiba loc, cu totii avem nevoie sa depunem anumite investitii in Contul de Economii al Carierei. In ce consta acest cont? Ei bine, este vorba despre o formula, ai carei termeni sunt:
Relatiile + Abilitatile + Caracterul + Lupta sau, spus intr-un stil mai de Twitter:
(Gasca + Minunat + Amabil) X Lupta = Contul de Economii al Carierei
Asadar, daca deja ai inceput sa te gandesti la ce ai depus pana acum in contul de economii al carierei, poate ca ar fi bine sa afli mai intai ce inseamna fiecare termen al ecuatiei:
Relatii = pe cine stii. Gasca cu care te intovarasesti pe parcursul carierei tale;
Abilitati = ceea ce faci. Instrumentele pe care le folosesti pentru a-ti construi cariera;
Caracter = cine esti tu? Mortarul care tine la un loc intregul Cont de Economii al Carierei;
Lupta = Cum muncesti. Combustibilul care te impinge sa faci lucruri pe care ceilalti nu le fac, astfel incat sa te poti bucura de rezultatele de care altii nu se vor bucura.
Chiar e nevoie de toti acesti termeni ca sa poti atinge succesul in cariera? Se pare ca da. Iata ce se intampla cand incerci sa ai rezultate doar cu trei investitii din cele 4 necesare:
Relatii + Abilitati + Caracter – Lupta = Potential Irosit, talentele NFL, Nevalorificate, Trupe Uimitoare cu un Singur Hit
Abilitati + Caracter + Lupta – Relatii = Versiunea de cariera a Hainelor celor Noi ale Imparatului
Caracter + Lupta + Relatii – Abilitati = Eu in NBA sau Michael Jordan in Baseball
Relatii + Lupta + Abilitati – Caracter = Tiger Woods, Enron (cel mai mare comerciant de gaze din America, care a dat faliment), Guns N' Roses (o trupa de succes din care multi membri componenti au plecat, culminand cu cea a solistului Axl Rose.
O. K, poate ca nu esti de acord ca toate carierele pot fi rezumate la o simpla formula. Poate ca la fiecare dintre noi mai apar, sau dispar, anumite variabile, in functie de meseria pe care o practicam, insa, cand vine vorba de cariera in general, nu poti sa nu fii de acord cu Acuff. Pe parcursul vietii, exista doar patru lucruri generale care ni se pot intampla in privinta acesteia:
• Plafoanele in cariera – cand mergi la o slujba in care stii ca esti blocat. In aceste cazuri, abilitatile vor fi ciocanul care te va ajuta sa evadezi.
• Salturile in cariera – cand decizi sa schimbi compania la care lucrezi. Caracterul te va ajuta cel mai mult intr-o astfel de etapa.
• Oportunitatile in cariera – cand primesti noi oferte de munca sau ai ocazia sa promovezi. Stradania va fi cea care te va ajuta in astfel de momente.
• Piedicile in cariera – cand ai fost concediat, disponibilizat sau te confrunti cu o piata restransa a locurilor de munca. In aceste momente Relatiile iti vor fi de mare folos.
Carierele sunt construite sau distruse in functie de cum investim in ele. Prin urmare, REINVENTAREA lui Jon Acuff te va invata sa faci doua lucruri:
• Sa construiesti un Cont de Economii al Carierei de miliarde;
• Sa-l cheltuiesti pe reinventarea carierei pe care ti-ai dorit-o intotdeauna.
Daca iti doresti sa te reinventezi din punct de vedere al carierei, o conditie necesara si obligatorie ar fi sa iti schimbi atitudinea si sa-ti reevaluezi asteptarile, sau mai precis, sa le ajustezi.
„Fie ca urmaresti un vis si pornesti la drum pe cont propriu, fie decizi ca hotararea inseamna sa stai locului si sa-ti imbunatatesti slujba actuala, munca poate fi minunata”.
Odata ce aceste modificari au fost facute, esti pregatit sa treci la primul pas al REINVENTARII: construirea Contului de Economii al Carierei. Autorul iti va explica in aproximativ 100 de pagini tot ce trebuie sa stii in legatura cu cele 4 investitii de care ai nevoie:
1. Relatiile. Iti aduc prima aparitie pe scena. Autorul iti va arata cum sa iti intocmesti lista relatiilor tale, cum te pot ajuta chiar si cei care teoretic nu te-ar putea ajuta cu nimic, cum si unde iti cauti relatiile, si, spre cine, sau mai exact spre ce, trebuie sa te indrepti daca constati cu nu ai nici macar un sustinator in viata ta.
2. Abilitatile. Iti aduc cea de-a doua aparitie pe scena. Iar aici trebuie sa tii cont de faptul ca ai mai multe abilitati decat crezi. Autorul te va ajuta sa ti le descoperi, amintindu-ti totodata ca, fara a invata abilitati noi, cariera ta poate disparea.
3. Caracterul. Daca relatiile inseamna pe cine cunosti, abilitatile sunt ceea ce faci, caracterul reprezinta cine esti tu. Caracterul este motivul pentru care oamenii vor dori sa iti ofere o alta sansa chiar daca prima oportunitate esueaza. Este de asemenea motivul pentru care, atunci cand totul se aranjeaza, tu nu te pierzi imbatat de orgoliu sau de succes. Autorul desfiinteaza mitul „nu am cu tine nimic personal” exprimandu-si opinia ca tot ce facem la munca are consecinte personale.
4. Lupta. Aici lucrurile stau destul de simplu preluand citatul folosit de autor din Jack Gilbert: „Muzica se regaseste in pian numai atunci cand se canta la el.” Asadar, lupta sau stradania este cea care multiplica tot ceea ce avem in Contul de Economii al Carierei si se traduce pe intelesul tuturor prin „munceste din greu”. Daca relatiile inseamna pe cine cunosti, abilitatile sunt ceea ce faci, iar caracterul inseamna cine esti, stradania este felul cum lucrezi la fiecare dintre ele.
Odata ce vei fi gata sa treci la actiune pentru a-ti folosi aceste investitii, odata ce vei porni REINVENTAREA, vei fi strabatut deja jumatate din drumul spre cealalta varianta a vietii tale. Cea in care: „Corvoada nu mai trebuie sa fie felul principal servit in fiecare saptamana”.
Daca esti la inceput de cariera, aceasta carte va fi pentru tine un instrument cum nu se poate mai potrivit pentru a afla de ce ai nevoie pentru a avea succes, cum sa te autoperfectionezi permanent, cum sa iti sporesti abilitatile, cum sa iti imbogatesti caracterul, cum sa te comporti in anumite situatii ce pot aparea la locul de munca sau cum sa te comporti cu oamenii in general. Daca ai trecut de mult de stadiul de incepator in campul muncii, aceasta carte va fi un instrument ideal pentru a afla ce ai facut gresit in trecut si cum ai putea sa corectezi tot ce nu a mers pana acum pentru tine la capitolul cariera.
Si daca mai ai nevoie de un ghiont pentru a porni REINVENTAREA, iti oferim mai jos cele patru motive pentru care Jon Acuff a scris aceasta carte:
• „Sunt un fan al tau.
• Sunt un fan al muncii tale.
• Cred ca esti capabil de mult mai multe lucruri decat crezi.
• Cred ca munca poate fi mult mai insemnata decat credem cu totii”.
Si chiar mai mult decat atat, autorul iti ofera chiar exemplul lui personal:
„Cu mult timp in urma, fiind concediat de la o slujba, cineva mi-a spus ca nu sunt scriitor. Mi-a spus, in esenta, ca nu am abilitatile sau stradania de a fi scriitor. A crezut ca nu voi putea niciodata sa fac asta.”
In ciuda acestui fapt, tocmai ai citit o carte scrisa de Jon Acuff…
TESTIMONIALE
„Ai puterea de a-ti oferi un nou inceput. Jon Acuff iti arata cum.” - Sophia Amoruso, autoare a cartii #Girlboss
„Marile visuri incep adesea cu mari carti. Reinventarea este una dintre ele. Impactul pe care il va avea aceasta carte asupra carierelor si vietilor oamenilor din toata lumea va fi cu adevarat distractiv de urmarit.” - Andy Andrews, autor al The Noticer si The Traveler's Gift
„Onesta, amuzanta, utila si inedita: exista o lista lunga de cuvinte pentru a descrie intelepciunea pe care o vei gasi in Reinventarea. Te provoc sa citesti primele cateva pagini din aceasta carte. Daca esti ca mine, nu te vei mai putea opri. Eu am comandat cate un exemplar pentru fiecare membru din echipa mea.” - Michael Hyatt, autor al Platform: Get Noticed in Busy World (Platforma: Remarca-te intr-o lume ocupata), bestseller New York Times
„Reinventarea a fost amuzanta, patrunzatoare si bine scrisa. Trei motive pentru care ii port pica lui Jon Acuff.” – Jim Graffigan, autorul volumului „Mancarea: o poveste de dragoste”
„In aceasa carte inedita si captivanta, Jon Acuff serveste portii consistente de sfaturi intelepte cu o garnitura sanatoasa de autoironie dispretuitoare. Ca antreprenor si detinator al unei afaceri, m-am pomenit aproband din cap, razand si fiind calcat pe nervi, intr-un mod bun pe parcursul lecturii. O recomand insistent pentru oricine spera sa se elibereze de sentimentul ca este blocat.” – Crystal Paine, fondatoarea MoneySavingMom. com si autoarea a Say Goodbyeto Survival Mode (Spune adio supravietuirii de azi pe maine) bestseller New York Times
Transport in Bucuresti
-Autentificare client
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 39,20 leiPRP: 49,00 lei
- 42,70 leiPRP: 61,00 lei
- 40,50 leiPRP: 45,00 lei
OPINIA CITITORILOR